Sprijin educațional și psihopedagogic
Psihopedagogul contribuie la identificarea nevoilor de sprijin, la adaptarea procesului educațional, la dezvoltarea autonomiei și la susținerea participării copiilor și tinerilor cu dizabilități sau CES.
Admitere 2026
Alege un traseu academic orientat spre sprijin, accesibilitate, educație incluzivă și intervenție psihopedagogică. Pagina reunește informațiile pentru licență, învățământ cu frecvență și învățământ la distanță, precum și pentru programele de masterat MCA și TLA.
Învățământ cu Frecvență (IF) și Învățământ la Distanță (ID).
Program asociat intervenției, consilierii și managementului educațional în contexte incluzive.
Program asociat evaluării, intervenției și sprijinului educațional în aria limbajului și audiologiei.
Despre profesie
Înseamnă să poţi ajuta eficient copiii și tinerii cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale şi familiile acestora prin programe educaționale de evaluare și consiliere psihopedagogică, prin intervenții psihopedagogice bazate pe evidențe și cercetări aplicative.
Psihopedagogul contribuie la identificarea nevoilor de sprijin, la adaptarea procesului educațional, la dezvoltarea autonomiei și la susținerea participării copiilor și tinerilor cu dizabilități sau CES.
Formarea pune accent pe evaluare psihopedagogică, proiectarea intervențiilor, consilierea familiilor și colaborarea cu școala, specialiștii și comunitatea.
Absolvenţii specializării Psihopedagogie Specială, pe baza legislaţiei în vigoare, pot să obţină drept de liberă practică de la Colegiul Psihologilor din România în Psihopedagogie Specială.
Absolvenţii specializării au următoarele perspective de carieră: profesori psihopedagogi, logopezi, consilieri şcolari, profesori de sprijin, profesori itineranţi și profesori educatori.
Absolvenții pot fi încadrați în instituţii care vizează evaluarea funcţională, recuperarea, reabilitarea şi educaţia persoanelor cu dizabilităţi în sistemul de învăţământ românesc, respectiv în şcoli speciale, centre de resurse, şcoli incluzive și cabinete de asistență psihopedagogică.
Pot activa în centre logopedice interşcolare, cabinete logopedice din sistemul de învăţământ şi din sistemul sanitar, precum și în cabinete private cu drept de liberă practică în psihopedagogie specială.
Pregătirea permite activitatea în instituţii aparţinând Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Muncii, Autorităţii Naţionale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Ministerului Sănătăţii și organizaţiilor nonguvernamentale.
Absolvenții pot lucra în instituţii private, precum cabinete de reabilitare, grădiniţe, şcoli, centre educaționale și alte servicii dedicate sprijinului copiilor, tinerilor și persoanelor cu dizabilități sau CES.
Scurt Istoric
Programul de Psihopedagogie Specială de la Universitatea Babeș-Bolyai continuă o tradiție academică dezvoltată la Cluj în domeniile psihologiei, pedagogiei și educației speciale. Evoluția sa este legată de consolidarea școlii clujene de psihologie și pedagogie, de inițiativele profesorilor care au susținut pregătirea cadrelor pentru învățământul special și de reconfigurarea domeniului după 1990.
Învățământ superior în domeniile psihologiei și pedagogiei a existat la Universitatea din Cluj încă de la întemeierea ei în 1919, fiind inclus în curriculumul Facultății de Litere și Filosofie până în 1947. Florian Ștefănescu Goangă a pus bazele primei școli românești de psihologie, iar Onisifor Ghibu și Vladimir Ghidionescu au contribuit la dezvoltarea școlii pedagogice clujene.
Sub coordonarea profesorului Florian Ștefănescu Goangă, între 1935 și 1940 s-au desfășurat cursuri de perfecționare pentru cadrele didactice care desfășurau activități educaționale cu copii care prezentau diferite deficiențe.
Deși pregătirea superioară a cadrelor didactice pentru învățământul special a constituit un vechi deziderat în România, în mod efectiv ea s-a realizat începând din 1961, la Universitatea Babeș-Bolyai. Înainte de această etapă au fost inițiate cursuri sporadice de specializare.
Între 1922 și 1928 au fost organizate trei cicluri de cursuri de câte doi ani pe lângă Universitatea din Cluj. Cursuri asemănătoare au fost organizate și la București între 1938 și 1940.
Domeniile psihologiei și pedagogiei au fost incluse în curriculumul Facultății de Litere și Filosofie, contribuind la formarea unei tradiții academice relevante pentru dezvoltarea ulterioară a psihopedagogiei speciale.
Sub coordonarea profesorului Florian Ștefănescu Goangă s-au desfășurat cursuri pentru cadrele didactice care lucrau cu copii care prezentau diferite deficiențe.
La inițiativa profesorilor Alexandru Roșca și Mariana Roșca a început pregătirea sistematică a cadrelor didactice pentru învățământul special. În anul universitar 1961-1962 s-a constituit o grupă de specializare, iar în același an a luat ființă secția de Defectologie, condusă de profesorul Alexandru Roșca.
Prima promoție de absolvenți care a urmat cursurile complete ale secției a intrat în sistemul de învățământ special în anul 1966.
În această perioadă, numărul studenților admiși în anul I era de 30-35 la cursurile de zi și de 30-60 la cursul fără frecvență. În anul universitar 1967-1968, secția Psihopedagogie Specială a funcționat cu un efectiv total de 379 de studenți, dintre care 166 la cursurile de zi și 211 la cursurile fără frecvență.
În perioada 1977-1990, psihopedagogia specială și psihologia au fost marginalizate și chiar desființate ca specializări.
Psihologia, Psihopedagogia Specială și Pedagogia au fost reînființate ca secții în cadrul Facultății de Filosofie și Istorie. Secția de Psihopedagogie Specială s-a reînființat sub coordonarea profesorului Ioan Radu, iar apoi a profesorului Vasile Preda, pe linia exigențelor promovate de profesorul Alexandru Roșca.
Psihologia, Psihopedagogia Specială și Pedagogia s-au reunit în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației.
În anul universitar 1961-1962, cu o parte dintre studenții Facultății de pedagogie-română de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, s-a constituit o grupă de specializare care a urmat, timp de două semestre, cursurile fundamentale de defectologie, cursuri de metodică specială și practică pedagogică în învățământul special.
În același an a luat ființă și secția de Defectologie, condusă de profesorul Alexandru Roșca, la care studenții au fost admiși în anul I prin examen de admitere.
Termenul defectologie a fost introdus de renumitul psiholog L. S. Vâgotski și desemna știința și metodologia prevenirii, atenuării sau eliminării defectelor bio-fiziologice care pot duce la diferite handicapuri, precum și reabilitarea și educarea persoanelor cu diferite deficiențe.
Durata școlarizării la cursurile de zi era de 5 ani, iar la forma fără frecvență era de 6 ani. La secția de Psihopedagogie Specială erau primiți absolvenții diferitelor licee cu profil pedagogic, umanist sau real, cu diplomă de bacalaureat.
Examenul de admitere consta din două probe scrise, anatomie-fiziologie și psihologie, și o probă orală la psihologie.
Pregătirea de bază a studenților o constituia psihopedagogia specială, denumită în epocă defectologie. În același timp, studenții primeau și o specialitate secundară: limba și literatura română, echivalentă cu pregătirea cadrelor didactice pentru școala generală, clasele I-VIII.
Cursurile specialității secundare erau susținute de cadrele didactice de la Facultatea de Filologie. Alegerea limbii și literaturii române ca specialitate secundară era justificată de ponderea acestei discipline în planurile de învățământ ale școlilor speciale.
Discipline comune și altor facultăți, precum materialism dialectic și istoric, economie politică și socialism științific.
Psihologie generală, psihologia copilului, introducere în psihologia experimentală și statistică, pedagogie generală, istoria pedagogiei, anatomia și fiziologia omului cu elemente de patologie, igiena școlară și neuropsihiatria infantilă.
Surdologie, tiflologie, oligofrenologie, logopedie, didactică și metodică a predării în școlile speciale pentru elevii cu dizabilități intelectuale, vizuale și auditive.
Desen și modelaj, metode audiovizuale, dicțiune și citire expresivă, cultură fizică medicală, teoria și practica jocurilor în școlile speciale, educație fizică și, la alegere, o limbă modernă.
Practică pedagogică în școlile speciale, practică logopedică în centre logopedice, practică în clinica de neuropsihiatrie infantilă și practică pedagogică la limba și literatura română în școlile de masă.
Introducere în lingvistică, introducere în literatură, limba română contemporană, istoria literaturii române, literatura pentru copii și metodica predării limbii și literaturii române în școala generală, clasele I-VIII.
În planul de învățământ se prevedea și formarea unei grupe de specializare pentru psihologie clinică. Studenții care optau pentru această grupă frecventau în ultimii doi ani cursurile speciale de psihologie clinică, iar absolvenții puteau lucra în calitate de psihologi în rețeaua medicală.
Curriculumul a fost conceput pe baza adaptării unor planuri de învățământ din țările occidentale și a experienței pozitive din anii în care a funcționat secția de Psihopedagogie Specială, până în 1975, când funcționarea acesteia a fost interzisă din motive ideologice.
Programe de Studiu
Disciplinele sunt organizate pe nivel de studiu, program, an și semestru. Structura este prezentată în carduri statice, pentru o lectură clară și rapidă.
Vrei să vezi mai în profunzime ce se studiază la fiecare disciplină? Pentru conținuturi, obiective, competențe vizate, bibliografie și modalități de evaluare, consultă fișele disciplinelor publicate pe site-ul Departamentului de Psihopedagogie Specială.
Explorează fișele disciplinelorÎnvățământ cu Frecvență (IF) și Învățământ la Distanță (ID)
Descoperă conținutul disciplinelorCompetențe dobândite
Secțiunea prezintă competențele profesionale și transversale urmărite prin programele de studiu, împreună cu rezultatele concrete ale învățării.
Pe parcursul celor 3 ani de studiu veţi dobândi competențe de evaluare, de elaborare și implementare de activități și intervenții psihopedagogice pentru persoanele cu dizabilități și cerințe educaționale speciale.
Vă puteți specializa în domenii cum ar fi: tulburările de neurodezvoltare, dizabilități intelectuale, tulburări ale limbajului și comunicării, tulburări de spectru autist, tulburări specifice de învățare, dizabilități senzoriale și dizabilități neuromotorii.
Prin stagiile de practică din instituţii de învăţământ, grădiniţe, şcoli, cabinete de asistență psihopedagogică, cabinete de logopedie, cabinete individuale de psihologie, clinici și ONG-uri, aveţi oportunitatea de a aplica cunoștințe și de a vă forma competențe profesionale.
Pregătirea profesională este asigurată de cadre didactice cu experiență națională și internațională recunoscută în domeniul psihopedagogiei speciale și al practicilor educaționale incluzive.
Competențele dobândite la nivel licență vizează evaluarea psihopedagogică, adaptarea curriculară, proiectarea intervențiilor, consilierea, suportul psihopedagogic și utilizarea tehnologiilor asistive și de acces.
Competențele dobândite la masteratul MCA vizează evaluarea, intervenția, consilierea, managementul instituțiilor incluzive, diagnoza organizațională, cercetarea aplicată și dezvoltarea profesională continuă.
Competențele dobândite la masteratul TLA vizează prevenția, depistarea și intervenția timpurie, evaluarea complexă, intervenția în tulburările de limbaj și auz, cercetarea aplicată, etica profesională și colaborarea interdisciplinară.
Locuri disponibile
Urmărește calendarul, pregătește documentele solicitate și verifică informațiile publicate de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.
Selectează nivelul și forma de studiu: licență IF, licență ID, masterat MCA sau masterat TLA.
Consultă lista documentelor necesare și pregătește dosarul de înscriere conform metodologiei.
Termenele și link-urile se actualizează în funcție de calendarul admiterii.
Accesează platforma indicată de facultate. Link-ul va fi actualizat în funcție de calendarul admiterii.
Urmărește listele publicate și respectă termenele pentru confirmarea locului.
Depune documentele și confirmă locul conform instrucțiunilor comunicate oficial.
Numărul de locuri va fi afișat după data de 15 iunie, în funcție de calendarul admiterii.
Numărul de locuri va fi afișat după data de 15 iunie, în funcție de calendarul admiterii.
Numărul de locuri va fi afișat după data de 15 iunie, în funcție de calendarul admiterii.
Numărul de locuri va fi afișat după data de 15 iunie, în funcție de calendarul admiterii.
Numărul de locuri va fi afișat după data de 15 iunie, în funcție de calendarul admiterii.
Criterii admitere
Criteriile sunt prezentate separat pentru nivel licență și nivel masterat. Informațiile se actualizează în funcție de metodologia și calendarul admiterii.
Pentru admiterea la Specializarea Psihopedagogie Specială, nivel licență, candidații vor realiza un eseu argumentativ pe o temă care privește persoanele cu dizabilități.
Candidații vor trebui să realizeze un eseu asupra unuia dintre următoarele domenii care privesc persoanele cu dizabilități: educație, acces la servicii, timp liber, profesionalizare, atitudini și discriminare.
Candidații pot porni în elaborarea eseului și de la un articol din presa scrisă în care este prezentată situația unei persoane sau a unor persoane cu dizabilități din România. Pot fi utilizate articole, alte surse de informare, experiența personală sau experiența de voluntariat privind persoanele cu dizabilități, raportat la unul sau mai multe dintre domeniile indicate.
Modalitatea de notare a eseului: 1 punct din oficiu și 3 puncte pentru fiecare criteriu.
Prezintă tema aleasă, contextul general și motivul pentru care subiectul este relevant pentru persoanele cu dizabilități.
Formulează clar punctul de vedere. Poziția trebuie să fie ușor de identificat de la începutul eseului.
Dezvoltă două sau trei idei principale. Fiecare argument trebuie susținut prin explicații, exemple, observații sau experiențe relevante.
Integrează exemple din articole, din experiența personală, din voluntariat sau din situații observate în comunitate.
Poți prezenta o perspectivă diferită, apoi explică de ce poziția ta rămâne justificată.
Reia ideea centrală, sintetizează argumentele și formulează o direcție de acțiune sau o reflecție finală.
Procedura de predare online a eseului va fi anunțată fiecărui candidat după încheierea procesului de înscriere.
Limba română, Învățământ cu Frecvență (IF)
Examenul oral constă în susținerea unui proiect de cercetare sau de terapia limbajului și a comunicării centrat pe subdomeniile vizate de programul masteral. Proiectul se va prezenta online în ziua susținerii.
Limba română, Învățământ cu Frecvență (IF)
Examenul oral constă în susținerea unui proiect de cercetare sau de intervenție psihopedagogică centrat pe subdomeniile vizate de programul masteral. Proiectul se va prezenta online în ziua susținerii.
Candidații pot elabora un proiect de cercetare cantitativă sau calitativă ori un referat, de maximum 10 pagini, din tematica masteratului: management educațional, consiliere și asistență psihopedagogică, intervenții psihopedagogice pentru copiii și adolescenții cu și/sau fără dizabilități sau terapia limbajului și a comunicării.
Referatul va conține maximum 10 pagini, inclusiv titlul și bibliografia.
Orice altă sursă bibliografică relevantă, bazată pe evidențe științifice, poate fi utilizată pentru elaborarea proiectului de cercetare sau a referatului pentru admiterea la cele două masterate.
Calendar
Calendarul admiterii este organizat pe nivel de studiu și sesiune. Sunt prezentate etapele principale pentru înscriere, probe, afișarea rezultatelor, contestații sau observații, confirmarea locurilor și afișarea listelor finale.
Calendar pentru admiterea la nivel licență, sesiunea iulie 2026.
Calendar pentru admiterea la nivel masterat, sesiunea iulie 2026.
Calendar pentru admiterea la nivel licență, sesiunea septembrie 2026.
Calendar pentru admiterea la nivel masterat, sesiunea septembrie 2026.
Confirmarea locului
Confirmarea locului este o etapă obligatorie pentru candidații admiși și se realizează mai întâi online, în portalul de admitere. Dosarul se va aduce fizic la facultate conform calendarului admiterii.
Confirmarea locului se face în portalul de admitere, în contul creat la înscriere.
Se completează, se semnează și se încarcă contractul de studii și declarația de consimțământ sub forma unui singur document PDF.
Candidații admiși pe locurile cu taxă achită prima rată din taxa de școlarizare, conform instrucțiunilor din platformă.
Dosarul se aduce fizic la facultate conform calendarului admiterii și intervalelor anunțate.
Dacă ai fost admis, dar dorești să participi la redistribuire pentru a ocupa un loc la aceeași specializare la buget sau la taxă, dacă aceste opțiuni se regăsesc mai sus în lista ta de opțiuni, este obligatoriu să confirmi locul obținut inițial. În caz contrar, vei fi eliminat din procesul de admitere și vei pierde locul obținut inițial.
În contul creat în aplicația de admitere trebuie să selectezi opțiunea „Redistribuire”. Dacă după redistribuire obții un loc la buget, după ce inițial ai fost la taxă, sau un loc la taxă cu frecvență, după ce inițial ai fost la taxă la distanță, va trebui să reconfirmi locul prin încărcarea pe platformă a unui nou contract de studii, conform noului loc ocupat.
Dacă ai achitat taxa în etapa anterioară, nu este necesară achitarea unei noi taxe. Dacă ești pe lista candidaților „în așteptare”, pentru a participa la redistribuire în vederea ocupării unui loc rămas disponibil, trebuie să selectezi opțiunea „Redistribuire” în contul tău.
Dacă în urma redistribuirii nu ai glisat la o altă opțiune, nu trebuie să reconfirmi locul obținut inițial.
Taxe
Taxa de admitere este compusă din taxa de înscriere și taxa de procesare. Informațiile de mai jos sintetizează taxele și categoriile de candidați care pot beneficia de scutiri, conform regulamentului de admitere.
Se achită pentru fiecare specializare. Candidatul declară la înscriere dacă s-a mai înscris la o altă facultate sau specializare din UBB ori la o altă instituție de învățământ superior.
Se percepe pentru aspectele organizatorice și de comunicare, inclusiv pentru eventuala preînscriere. Nu este supusă scutirilor, degrevărilor și nu este returnabilă, cu excepțiile prevăzute în regulament.
Pot beneficia de scutire de la plata taxei de înscriere, pentru o singură specializare:
Următoarele categorii pot fi scutite de la plata taxei de admitere, formată din taxa de înscriere și taxa de procesare, pe baza documentelor doveditoare prezentate la momentul înscrierii:
Scutirea de la plata taxelor se acordă numai pe baza documentelor doveditoare încărcate sau prezentate conform instrucțiunilor din regulamentul de admitere și din platforma online.
Tutorial înscriere
Înscrierea se realizează în platforma de admitere UBB. Ghidul oficial explică pașii pentru crearea contului, înscriere, confirmarea locului și redistribuire.
Folosește portalul de admitere pentru crearea contului, completarea datelor, încărcarea documentelor și trimiterea dosarului.
Introdu prenumele și numele cu diacritice, adresa de e-mail validă și numărul de telefon. Acceptă politica de prelucrare a datelor, bifează „Nu sunt robot” și verifică e-mailul pentru activarea contului.
Alege o parolă conform cerințelor și activează contul. Din dashboard poți accesa secțiunile „Identitatea ta”, „Studii preuniversitare” și „Dosarele tale”.
Completează datele personale, domiciliul, locul nașterii, datele despre părinți și informațiile privind studiile preuniversitare sau universitare, după caz.
Alege facultatea, forma de studiu și opțiunile dorite. Ordonează opțiunile în funcție de preferințe și verifică atent datele introduse.
Încarcă documentele obligatorii în format vizibil. Fișierele pot fi în format .jpg, .pdf, .png sau .jpeg și nu trebuie să depășească 2 MB.
Alege metoda de plată. Dacă plătești online, finalizează plata pentru a trece la pasul următor. Dacă folosești altă metodă, încarcă dovada plății. Verifică rezumatul dosarului și apasă „Trimite dosar”.
După repartizare, verifică statusul dosarului și confirmă locul din platformă. Dacă ai intrat la taxă, achită taxa de școlarizare integral sau prima rată.
Dacă dorești redistribuire, selectează opțiunea corespunzătoare în platformă. Sistemul va confirma acțiunea sau confirmarea locului, iar redistribuirea poate fi ștearsă dacă te răzgândești.
Întrebări frecvente
Am grupat cele mai frecvente întrebări despre înscriere, taxe, probele de admitere, documente, confirmarea locului, redistribuire și programele de studiu.
Consultă secțiunile de mai jos înainte de completarea dosarului. Fiecare întrebare se deschide separat, pentru ca informația să fie ușor de urmărit pe telefon, tabletă sau computer.
Informații despre platforma online, fișa de înscriere, suport tehnic și înscrierea la mai multe specializări.
Înscrierea se face exclusiv online, pe platforma admitere.ubbcluj.ro. Platforma este activă în perioada concursului de admitere, conform calendarului.
Tutorialul de înscriere online este disponibil aici: Ghidul aplicației de admitere.
Fișa de înscriere, Anexa 1, este generată automat de platforma de admitere. Nu trebuie să o descarci din altă parte.
Ne poți contacta pentru o programare și poți veni la sediul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Str. Sindicatelor nr. 7, între orele 9:00-13:00, doar pentru situații excepționale.
Se oferă suport tehnic pentru scanare, listare și acces la platformă. Pentru programare: 0264-405337 sau +40 757 420 159, luni-vineri, 9:00-15:00.
Da. Completarea formularului, alegerea opțiunilor și încărcarea documentelor se fac exclusiv în platforma online admitere.ubbcluj.ro.
Da. Înscrierea simultană la mai multe specializări presupune crearea unui dosar separat și achitarea taxei de admitere pentru fiecare specializare.
Taxa de admitere, scutiri, plata online și taxa anuală pentru licență și masterat.
Taxa totală de admitere este de 500 lei per specializare și este compusă din:
Plata se face online cu cardul, direct în contul creat pe portalul de admitere admitere.ubbcluj.ro.
Scutire de taxa de înscriere, în valoare de 350 lei:
Scutire totală, taxa de înscriere și taxa de procesare, în valoare de 500 lei:
Taxa se poate plăti integral, cu reducere de 10%, sau în 4 rate:
Eseul pentru licență și proiectul sau referatul pentru masterat.
Eseul este un text argumentativ de 2-4 pagini A4, pe o temă legată de persoanele cu dizabilități. El reprezintă 50% din media finală de admitere, alături de media de bacalaureat, care reprezintă 50%.
Temele posibile sunt:
Eseul trebuie să respecte structura unui text argumentativ: introducere cu poziția personală clară, cuprins cu 2-3 argumente dezvoltate logic și exemple, concluzie care reia și întărește poziția.
Punctajul este format din 1 punct din oficiu și câte 3 puncte pentru fiecare dintre cele 3 criterii, total 10 puncte.
Poți porni de la un articol din presa scrisă despre situația unor persoane cu dizabilități din România, de la propria experiență de voluntariat sau profesională, ori de la orice altă sursă relevantă de informare.
Proba de la master constă în susținerea orală a unui proiect de cercetare sau a unui referat, de maximum 10 pagini, online pe Microsoft Teams. Proba reprezintă 50% din media finală, împreună cu media de licență, care reprezintă 50%.
Durata susținerii este de 10-12 minute pentru fiecare candidat. Prezentarea poate fi liberă sau cu suport multimedia, iar proiectul se predă în ziua susținerii.
Structura proiectului de cercetare include: parte teoretică, obiective, ipoteze sau întrebări de cercetare, participanți, instrumentar, procedură, rezultate anticipate și bibliografie.
Referatul poate avea următoarea structură: definire concept, teorii și studii, exemple de intervenții opțional, concluzii și bibliografie.
Proiectul se predă în ziua susținerii, direct comisiei. Nu se încarcă în prealabil pe platformă.
Actele necesare la înscriere, dosarul pentru confirmare și confirmarea locului online.
La înscriere, actele se încarcă scanate, în format PDF, pe platformă. Dacă un document are mai multe foi, scanează-l într-un singur fișier.
La confirmarea locului, candidații admiși pe loc eligibil aduc dosarul cu actele în original la sediul facultății, conform calendarului.
Ratele 2, 3 și 4 se achită ulterior prin platforma Academic Info, disponibilă după înmatriculare.
Participarea la redistribuire, glisarea pe un loc mai bun și verificarea rezultatelor.
Redistribuirea îți permite să avansezi la un loc mai bun, de exemplu de la taxă la buget, dacă se eliberează locuri prin neconfirmări.
Pentru a participa, intri în contul tău de pe platforma de admitere și selectezi opțiunea Redistribuire.
Dacă după redistribuire ai trecut de la taxă la buget sau de la ID la ZI, trebuie să reconfirmi noul loc prin încărcarea unui nou contract de studii, conform locului ocupat.
Nu ți-a fost atribuit un loc, dar poți ocupa unul rămas disponibil. Pentru a participa, selectezi opțiunea Redistribuire în contul tău. Opțiunile din fișa de înscriere se păstrează.
Ce înseamnă să fii psihopedagog special, acreditarea masteratelor, ID, DPPD și facilități pentru olimpici.
Înseamnă să poți ajuta eficient copiii și tinerii cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale și familiile acestora prin programe de evaluare, consiliere și intervenție psihopedagogică bazată pe evidențe.
Perspectivele de carieră includ: profesor psihopedagog, logoped, consilier școlar, profesor de sprijin sau itinerant și profesor educator.
Pe baza legislației în vigoare, absolvenții pot obține drept de liberă practică în Psihopedagogie Specială de la Colegiul Psihologilor din România.
Da. Ambele masterate sunt acreditate de ARACIS și, din anul universitar 2019-2020, și de Colegiul Psihologilor din România.
În fiecare semestru sunt programate 1-2 întâlniri de activități asistate. Examenele se susțin în format fizic la sediul facultății, conform structurii anului universitar.
Studenții de la ID pot beneficia de burse de până la 25% din taxa de școlarizare, în funcție de media de semestru și de numărul de burse alocate.
Nu. Disciplinele aferente Modulului I pentru specializarea Psihopedagogie Specială sunt incluse în planul de învățământ. Nu trebuie să încarci documente sau eseuri separate pentru DPPD.
Da. Pentru Modulul II trebuie să încarci documentele necesare pentru completarea contractului.
Olimpicii internaționali, locul I, II sau III, și olimpicii naționali, premiul I, la discipline corespunzătoare pot fi înmatriculați pe locuri bugetate fără admitere, cu media 10, în termen de maximum 3 ani de la absolvirea liceului.
Colegii noștri sunt pregătiți să îți răspundă la orice întrebare suplimentară. Ne poți contacta pe WhatsApp, email sau telefon.
Contactează-ne în perioada admiterii, între 9:00-16:00: psihopedagogie@gmail.com sau WhatsApp +40 757 420 159.
Contact
Pentru întrebări privind admiterea la Psihopedagogie Specială, licență IF și ID, precum și la masteratele MCA și TLA, poți folosi datele de mai jos.
Din 1 iulie, între orele 9:00-16:00, la numărul:
Ne poți scrie oricând pe WhatsApp:
Datele de contact de mai sus sunt destinate exclusiv informațiilor privind admiterea la Specializarea Psihopedagogie Specială, Învățământ cu Frecvență (IF) și Învățământ la Distanță (ID), precum și la programele de masterat MCA și TLA. Pentru alte specializări, vă rugăm să consultați datele de contact disponibile pe site-ul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: Admitere facultate.