Bicentenar Louis Braille 1809-2009
Conferinta Nationala "Universul Sistemului Braille si Dinamica Educatiei Speciale" este organizata de Catedra de Psihopedagogie Speciala, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei.
Catedra de Psihopedagogie Speciala, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca
Invatamant superior in domeniile psihologiei si pedagogiei a existat la universitatea din Cluj inca de la intemeierea ei in 1919, fiind inclus in curriculumul "Facultatii de Litere si Filosofie" pana in 1947. Florian Stefanescu Goanga a pus bazele primei scoli romanesti de psihologie iar Onisifor Ghibu si Vladimir Ghidionescu bazele scolii de pedagogie clujene. Sub coordonarea profesorului Florian Stefanescu Goanga, intre 1935 si 1940 s-au desfasurat cursuri de perfectionare pentru cadrele didactice care desfasurau activitati didactice cu copii care prezentau diferite deficiente.
In anul 1960, la initiativa profesorului Alexandru Rosca, la Universitatea "Babes-Bolyai", s-a infiintat prima sectie de Defectologie din Romania, care apoi a primit denumirea Psihopedagogie Speciala, sectie menita sa pregateasca psihopedagogi care sa isi desfasoare activitatea in invatamantul special si in centrele logopedice, precum si in scolile de masa unde erau integrati copiii cu diferite deficiente. (Credem ca merita sa mentionam faptul ca termenul "defectologie" - care desemneaza stiinta ce se ocupa cu problematica recuperarii, reabilitarii si educarii persoanelor cu deficiente - a fost propus de marele psiholog rus L.A. Vagotski, a carui opera este atat de mult pretuita astazi in toate tarile occidentale).
Pentru buna functionare a acestei noi sectii, profesorul Alexandru Rosca s-a bazat pe un colectiv format din cadre didactice universitare si cercetatori cu experienta in diferite domenii ale psihopedagogiei speciale, precum si din tineri absolventi, sefi de promotii, care de-a lungul anilor de studiu au dovedit o temeinica pregatire teoretica, (metodologica si practica, precum si competente in sfera cercetarii psihopedagogice).
In perioada 1977-1990 psihopedagogia speciala si psihologia au fost marginalizate si chiar desfiintate ca specializari. Psihologia, Psihopedagogia Speciala si Pedagogia au fost reinfiintate in 1990 ca sectii in cadrul "Facultatii de Filosofie si Istorie" iar in 1997 s-au reunit in "Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei".
In anul 1990 sectia de Psihopedagogie Speciala s-a reinfiintat, sub coordonarea profesorului Ioan Radu, iar apoi a profesorului Vasile Preda, pe linia exigentelor promovate decenii in sir de profesorul Alexandru Rosca, sub unghi didactic si stiintific.
Curricum-ul a fost conceput pe baza adaptarii unor planuri de invatamant din tarile occidentale si a experientei pozitive din anii in care a fiintat sectia de psihopedagogie speciala, pana in 1975, cand s-a interzis functionarea ei din motive ideologice.