Scurt istoric al Departamentului de Psihopedagogie Specială, a Școlii clujene de Psihopedagogie Specială și al programului de studiu
Învățământ superior în domeniile psihologiei și pedagogiei a existat la Universitatea din Cluj încă de la întemeierea ei în 1919, fiind inclus în curriculumul "Facultății de Litere și Filosofie" până în 1947. Florian Ștefănescu Goangă a pus bazele primei școli românești de psihologie iar Onisifor Ghibu și Vladimir Ghidionescu bazele școlii de pedagogie clujene. Sub coordonarea profesorului Florian Ștefănescu Goangă, între 1935 și 1940 s-au desfășurat cursuri de perfecționare pentru cadrele didactice care desfășurau activități didactice cu copii care prezentau diferite deficiențe.
Deși pregătirea superioară a cadrelor didactice pentru învățământul special a constituit un vechi deziderat în țara noastră, în mod efectiv, ea s-a realizat numai începând din 1961, la Universitatea Babeș-Bolyai. În trecut s-au inițiat doar unele cursuri sporadice de specializare. Astfel, între anii 1922-1928 au fost organizate trei cicluri de cursuri de câte doi ani pe lângă Universitatea din Cluj. Cursuri asemănătoare au fost organizate și la București între anii 1938-1940.
Pentru buna funcționare a acestei noi secții, profesorul Alexandru Roșca s-a bazat pe un colectiv format din cadre didactice universitare și cercetători cu experiență în diferite domenii ale psihopedagogiei speciale, precum și din tineri absolvenți, șefi de promoții, care de-a lungul anilor de studiu au dovedit o temeinică pregătire teoretică, (metodologică și practică, precum și competențe în sfera cercetării psihopedagogice).
În perioada 1977-1990 psihopedagogia specială și psihologia au fost marginalizate și chiar desființate ca specializări. Psihologia, Psihopedagogia Specială și Pedagogia au fost reînființate în 1990 ca secții în cadrul "Facultății de Filosofie și Istorie" iar în 1997 s-au reunit în "Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației".
În anul 1990 secția de Psihopedagogie Specială s-a reînființat, sub coordonarea profesorului Ioan Radu, iar apoi a profesorului Vasile Preda, pe linia exigențelor promovate decenii în șir de profesorul Alexandru Roșca, sub unghi didactic și științific.
Curricum-ul a fost conceput pe baza adaptării unor planuri de învățământ din țările occidentale și a experienței pozitive din anii în care a ființat secția de psihopedagogie specială, până în 1975, când s-a interzis funcționarea ei din motive ideologice.
Pregătirea cadrelor didactice pentru învățământul special la Universitatea Babeș-Bolyai în perioada 1961-1975
O pregătire sistematică a cadrelor didactice pentru învățământul special a început în țara noastră în anul 1961, la inițiativa profesorilor Alexandru Roșca si Mariana Roșca. Astfel, in anul universitar 1961-1962 cu o parte din studenții Facultății de pedagogie-română de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj, s-a constituit o grupă de specializare, care a urmat timp de două semestre cursurile fundamentale de defectologie, cursuri de metodică specială și au făcut practică pedagogică în învățământul special. În același an a luat ființă și secția de Defectologie, condusă de profesorul Alexandru Roșca, la care prin examen de admitere s-au primit studenți în anul I.
Menționăm că termenul defectologie a fost introdus de renumitul psiholog L.S. Vâgotski, referindu-se știința și metodologia prevenirii, atenuării sau eliminării defectelor bio-fiziologice care pot duce la diferite handicapuri, precum și la reabilitarea și educarea persoanelor cu diferite deficiențe.
În perioada 1961 – 1975 numărul studenților admiși în anul I era de 30 - 35 la cursurile de zi și 30-60 la cursul fără frecvență. De exemplu, în perioada 1967-1968 secția Psihopedagogie specială a funcționat cu un efectiv total de 379 studenți, dintre care 166 la cursurile de zi și 211 la cursurile fără frecvență.
Durata școlarizării la cursurile de zi a fost de 5 ani, iar la fără frecvență de 6 ani. La secția de Psihopedagogie specială erau primiți absolvenții diferitelor licee cu profil pedagogic, umanist sau real, cu diplomă de bacalaureat. Examenul de admitere consta din două probe scrise (anatomie-fiziologie și psihologie) și una orală (psihologie). Prima promoție de absolvenți care au urmat cursurile complete ale secției au intrat în sistemul de învățământ special în anul 1966.
La cursurile fără frecvență planul de învățământ era identic, fiind însă eșalonat pe o durată de 6 ani. Pregătirea de bază a studenților o constituia psihopedagogia specială (defectologia). În același timp studenții primeau și o specialitate secundară: limba și literatura română (echivalentă cu pregătirea cadrelor didactice pentru școala generală clasele I-VIII).Cursurile specialității secundare erau ținute de către cadrele didactice de la facultatea de Filologie. S-a urmărit să se dea studenților o specialitate secundară în limba și literatura română deoarece acest obiect de învățământ are ponderea cea mai mare în planurile de învățământ ale școlilor speciale.
Planul de învățământ al secției de Psihopedagogie specială cuprindeau discipline care pot fi grupate astfel:
- discipline de cultură teoretico-filozofică generală, comune și altor facultăți (materialism dialectic și istoric, economie politică și socialism științific);
- discipline de cultură psihologică și pedagogică generală precum și discipline cu profil psihologic și pedagogic (psihologie generală, psihologia copilului, introducere în psihologia experimentală și statistică, pedagogie generală, istoria pedagogiei) precum și discipline cu caracter biologico-medical (anatomia și fiziologia omului cu elemente de patologie, igiena școlară, neuropsihiatria infantilă);
- discipline cu profil de psihopedagogie specială (surdologia, tiflologia, olingofrenologia, logopedia, cursuri de didactică și metodică a predării în școlile speciale pentru deficienții mintali, vizuali și auditivi);
- discipline auxiliare (desenul și modelajul, metode audiovizuale, dicțiune și citire expresivă, cultură fizică medicală, teoria și practica jocurilor în școlile speciale, educația fizică și la alegere o limbă modernă);
- ore speciale pentru pregătirea practică (practica pedagogică în școlile speciale, practica logopedică în centrele logopedice, practica în clinica de neuropsihiatrie infantilă, practica pedagogică la limba și literatura română, în școlile de masă);
- discipline cu caracter filologic (introducere în lingvistică, introducere în literatură, limba română contemporană, istoria literaturii române, literatura pentru copii, metodica predării limbii și literaturii române în școala generală clasele I-VIII).
În planul de învățământ se prevedea și formarea unei grupe de specializare pentru psihologie clinică. Studenții care optau pentru această grupă de specializare frecventau în ultimii doi ani cursurile speciale de psihologie clinică. Absolvenții puteau lucra în calitate de psihologi în rețeaua medicală.
