Bridging the Gap between Museums and Individuals with Visual Impairments
www.bagmivi.eu
Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj – Napoca este unul din membrii consorțiului din cadrul proiectului Erasmus+ coordonat de Universitatea din Tesalia, Volos, Grecia, proiect care vizează dezvoltarea și asigurarea accesibilității persoanelor cu dizabilitate vizuală la viața culturală, viața comunității, viața socială, alături și împreună cu persoanele fără dizabilitate.
Programul Erasmus+ reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea personală, profesională și academică, atât prin împărtășirea experiențelor internaționale, transfer de invovații și bune practici, cît și prin elaborarea unor metodologii și conținuturi din perspective educaționale și culturale diferite.
Proiectul BaGMIVI se desfășoară pe o perioadă de trei ani, îmtre 2014-2017, iar consorțiul este alcătuit din următorii membrii: Universitatea din Tesalia, Volos, Grecia (coordonator), Universitatea din Sofia KLIMENT OHRIDSKI din Sofia, Bulgaria, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj –Napoca, România, Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta, Ungaria, alături de partenerii din cadrul fiecărei țări pentru a putea crea o rețea de suport și dezvoltare privind implementarea proiectului, parteneri reprezentați de muzee și galerii de artă, dar și de Asociațiile pentru Nevăzători și Școlile de profil din cadrul fiecărei țări. Muzeele participante sunt Nicholas and Dolly Goulandris Foundation Museum of Cycladic Arts (Grecia), City Gallery Szekesfehervar (Ungaria), Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Romania) și Galeria de artă Rakursi (Bulgaria).Astfel, relațiile dintre universitățile partnere și expertiza acestora este întărită prin parteneriatele cu muzeele și galeriile de artă care oferă servicii accesibilizate pentru vizitatori, precum și asociațiile care reprezintă beneficiarii direcți, fiind implicate Asociația pentru Educarea copiilor cu dizabilitate vizuală (Bulgaria), Asociația Nevăzătorilor din România (filiala Cluj), școli speciale pentru elevi cu dizabilități vizuale (Grecia, Ungaria, Bulgaria, România).
Reușita proiectului în ceea ce privește diseminarea rezultatelor este asigurată de ICEVI- Europe (International Council for Education and Rehabilitation of people with Visual Impairment, Europe) dar și de EBU (European Blind Union), dar și DB- Data Bank ca și realizator al platformei de interacțiune, suport și bază de date.
Scopul principal al poriectului este de a facilita accesul la cultură și de a crește calitatea vieții prin încurajarea participării la viața culturală și socială, dar și de a asigura dreptul persoanelor cu dizabilitate vizuală la viața comunității.
Obiectivele vizate prin implementarea proiectului sunt:
- Conștientizarea din partea muzeelor a barierelor care pot exista și care împiedică vizitatorii cu dizabilități vizuale la o participare activă, spontană și funcțională, dar și dobândirea cunoștințelor, tehnicilor și a implicațiilor dizabilității vizuale privind accesul la informație și mediu.
- Crearea oportunităților de învățare, culturale și sociale pentru persoanele cu dizabilități vizuale și formarea abilităților de self- advocacy privind drepturile ca și vizitatori de muzee și cerințele și standardele unui muzeu incluziv.
- Promovarea colaborării dintre muzee, asociații și școli pentru persoane cu dizabilități vizuale.
- Diseminarea exemplelor de bune practici și elaborarea unei metodologii privind crearea muzeelor accesibile și incluzive.
Activitățile și produsele intelectuale prevăzute în cadrul proiectului sunt:
- Realizarea unui studiu de nevoi, prin care se dorește descrierea situației curente și a perspectivei la nivel de acces și incluziune a persoanelor cu dizabilități vizuale conform legislației europene existente, dar și a metodologiilor de implementare și a serviciilor de suport în cadrul fiecărei țări participante. În acest scop, se propune realizarea unei sinteze bibliografice privind literatura de specialitate existentă care abordează această problematică, analiza legislației, identificarea proiectelor și a exemplelor de bune practici, explorarea experiențelor persoanelor cu dizabilități vizuale, a profesorilor din cadrul școlilor pentru elevi cu dizabilități vizuale, a personalului din cadrul muzeelor privind organizarea și desfășurarea vizitelor, a identificării cerințelor și standardelor care determină un muzeu ca fiind incluziv, atractiv și chiar un mediu prietenos prin serviciile pe care le oferă și interacțiunile realizate.
- Dezvoltarea unui suport de curs utilizat în cursul de formare privind personalul muzeului, suport de curs bazat pe rezultatele studiului de analiză de nevoi. Temele abordate în suportul de curs sunt: implicații ale dizabilității vizuale și bariere la niveld de acces și incluziune; strategiile de explorare tactil-kinestezică și hărțile conceptuale; programe ale muzeelor accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități vizuale; principiile design-ului universal.
- Dezvoltarea programelor diferențiate și accesibile ale muzeelor. Fiecare muzeu sau galerie de artă va propune, în primul rând, programe educaționale pentru a încuraja vizitele și participarea activă și spontană a persoaneleor cu dizabilități vizuale la expozițiile permanente și colecțiile de artă. Aceste programe vor fi accesate în cadrul viziteleor organizate, în urma cărora, prin etapa de fed-back, se vor putea lua decizii pe baza informațiilor ofertite chiar de către persoanele cu dizabilități vizuale care au participat la aceste vizite.
Rezultatele proiectului vor fi diseminate în cadrul unor conferințe naționale și internaționale.
Conf. univ. dr. Andrea Hathazi
Coordonator România- proiect BaGMIVI
Proiect cooperare ştiinţifică bilaterală România - Belgia
Proiect finanţat în cadrul acordului de colaborare ştiinţifică şi tehnologică dintre Academia Română şi Valonia Bruxelles International (WBI)- Fondul Naţional de Cercetare Ştiinţifică
Titlul proiectulului: Efectele transparenţei codului ortografic şi ale capacității de procesare fonologică asupra învățării limbajului scris: o comparație între vorbitorii de limbă română şi franceză
Titlul în limba franceză: Effets de la transparence de code ortographique et des capacites de traitement phonologique sur l’ apprentissage du langage ecrit: une comparaison entre locuteurs roumains et francophones
Descriere
Proiectul urmăreşte compararea ritmului de achiziţia a citirii în limba română (o limbă cu consecvenţă ridicată fonem- grafem) cu ritmul procesului tipic de achiziţie pentru limba franceză (limbă cu ortografie opacă).
De asemenea, proiectul vizează şi urmărirea măsurii în care tulburările de învăţare din sfera citirii în limba română sunt determinate, ca şi în franceză sau în alte limbi de dificultăţi de procesare fonologică manifestate prin performanţe slabe la sarcinile de conștiință fonologică, de memorie verbală de scurtă durată şi de numire rapidă.
Proiectul are implicaţii teoretice şi practice imediate. Aportul teoretic este dat de investigarea rolului factorilor fonologici în tulburările de învăţare a citii. Dintre implicaţiile practice, menţionăm implementarea unui protocol de evaluare a dislexiei şi adaptarea unor probe de evaluare a abilităţilor fonologice la elevii români.
Echipa de proiect pentru partea română
Coordonator: Conf. Univ. Dr. Adrian Roşan
Membri: Conf. Univ. Dr. Andrea Hathazi, Conf. Univ. Dr. Carolina Bodea Haţegan, Lect. Univ. Dr. Cristina Bălaş-Baconschi, Lect. Univ. Dr. Carmen David
Echipa de proiect pentru partea belgiană
Coordonator: Prof. Univ. Dr. Martine Poncelet, Facultatea de Psihologie, Logopedie şi Ştiinţe ale Educaţiei - Universitatea Liege, Belgia
Membri: Cercet. Drd. Cristina Anca Barbu, Asist. Drd. Sophie Gillet
Durata: perioada 2016 - 2017
- EIN - Educaţie incluzivă pentru nevăzători
- Full project information + Platform for psycho-pedagogical screening and interdisciplinary interventions (animal assisted occupational therapy) for the social-emotional enrichment of autistic children and their families
- CASN - Cursuri accesibile pentru studenții nevăzători
- Developing Socio-Emotional Abilities of Children with ASD through Human-Animal Interaction
- Alte proiecte din cadrul Departamentului
- NetQues
- Screeningul adolescenţilor cu trăsături callous unemotional (CU) din centre de reeducare din România - procedură validată ştiinţific
- Implicaţiile implantului cohlear asupra dezvoltării limbajului verbal ca mediator cognitiv